Unii sufera pentru ca nu pot merge acasa atat de des ... [124]
Ma regasesc acum, scriind aceste randuri, la biroul meu din Cluj cu gandul, invidios as putea spune, la aceia care pot merge acasa destul de des, care se bucura de bunatatile mamei puse calde pe masa, imi imaginez, si care pot schimba vorbe cu prietenii cei mai cunoscuti.
Eu, acum, nu pot impartasi cu nimeni toate astea, nu ma pot bucura de prajitura pregatita de mama, nu-mi pot vedea camera mea inca din copilarie in care am strans si-am spart atatea vise, nu pot colinda strazile orasului meu...
Acum nu pot decat sa stau printre atatea hartii aruncate [ invat pentru examenul de luni. you can pray :D ], sa trimit mesaje colegelor de apartament, si sa folosesc in text grai ardelenesc: "noah! cand veniti acasa?! "- dar de fapt, ele sunt deja acasa, la parintii lor.
Eu nu pot acum... decat s-astept.
S-astept ca va veni o zi in care ma voi bucura de toate lucrurile pe care le astept sa se intample.
S-astept ziua in care ma voi infrupta de cele mai bune bucate [ made by mama] si voi manca pe nesaturate, s-astept ziua in care o voi imbratisa pe mama si-i voi sterge lacrima agatata pe-obraz atata timp, ca o voi putea incuraja si multumi ca a avut grija de mine.. Si-am crescuuut...
Astept ziua in care tot ce scriu sa prinda glas, forma, culoare, sa se transforme-n realitate [ poate voi publica o carte :D; mi-as dori.. ,poate]
Astept ziua in care ceilalti ma vor cauta si nu ma vor gasi, pentru ca voi fi acasa.
Astept ziua asta. Ziua in care voi avea aripi si voi zbura. Si zarea toata va fi a mea.
In ziua aia voi zbura acasa.
Departe..
Unde nu vor mai fi ganduri..
Si nici framantari.
Unde voi dansa desculta [ cu-adevarat]
Si voi sari din nor in nor.
Unde voi auzi glasul Tatalui meu bucurandu-se, si spunandu-mi: "Da, copilul meu!"
Unde nu vor mai fi lupte, si nu ma voi mai zbate cu-atatea cate sunt acum pe capul meu [examene, examene, examene :) - Trimiteti-ma la invatat!! ]
Pentru ca toate le voi birui.
Si daca stau sa ma gandesc, gandesc, gandesc.. nu sunt singura care asteapta sa fie acasa. Prietena mea, Leutzul, probabil ca e-n avion, sau poate intr-un autocar pe-un drum prafuit din Africa, uitandu-se in urma ca tot ce a facut se va intoarce cu rod, si spre inainte ca va veni acasa c-un vis nou.
S-astept...
De fapt e-un cuvant greu. Nu pot ajunge acasa inainte sa invat s-astept [sau ce inseamna sa astept].
Si, Doamne, ma rog sa-mi dai rabdare..
Astept ziua in care o voi vedea pe Diana, si pe toti ceilalti carora le scriu " miss you", "cu dor de tine.." si ca >:D < se va transforma intr-o ploaie de imbratisari adevarate.
[ Vaaai, cat e ceasul?? ]
Iar daca stau si privesc in jur, ma regasesc tot la biroul meu din Cluj, printre hartiile imprastiate, perna imi face cu ochiul de mult.. [ e 02:54, apropo. destul de tarziu]
Iar eu va trebui sa merg sa o salut, si sa astept sa treaca-o lunga noapte [ sau cat a mai ramas] spre o noua zi si dimineata.
Poate voi avea un nou suras. :)
- Postat direct in agenda mea universala, printre cursuri, seminarii, ganduri, vise, cantece, avioane, si file de jurnal.. -
Eh.. Tu stii ca dau astia petrecere pe-un camp cu flori?
