O inima cu ceas

nu imi amintesc exact ce a adus din nou revolutie in inima mea, printre trairi si sentimente.
De mult nu am mai simtit torpilele cu foc care fac sa mi fiarba sangele prin vene.
Inima mi-o ia din loc, pulsul creste si nu se mai opreste, déjà sunt prea multe si nu pot sa mai gandesc limpede. Sentimentele mele sunt la foc incins acuma inlauntrul meu.
Nici nu stiu ce e cu ele si cum sa le stapanesc.

Mi-e teama sa nu fi si tu un erou ireal pe lista mea.
Te rog, fi real de data asta !!

De data asta nu imi doresc sa fie doar o copilarie.
Mi-e dor de tine si stiu ca si tie iti e acum.
As vrea sa ma mai tii in brate cum obisnuiai, macar inca o data.
Macar ultima data...

I don't want to lose you this time!

Hate that i love you

Am visat la tine.
Eram amandoi pe o mare de zapada, cu inimile bucuroase si calde ca doua cornuri gata proaspete scoase din cuptor.
Te tineam de mana, iar tu aveai manusile cele verzi pe care ti le-am crosetat in timp ce am stat de povesti la o ceasca de ceai englezesc cu lapte. Eu, pe cele rosii, ca intotdeauna.
Mergeam de mana amandoi, si adanceam din ce in ce intr-o mare alba de gheata. Frigul nu il mai simteam pentru ca sarutul tau pe obraz l-a facut sa bata cald ca o briza de vara seara pe veranda din spate.
mi-e dor de tine si de finetea ploverului tau in care imi ascund suvitele rebele si desirate.
mi-e dor de tine si de imbratisatul tau strans in care ma simt in siguranta.

as vrea sa iti simt parfumul, sa il pastrez pentru atunci cand nu te voi putea vedea si nu vom mai vorbi niciodata

ce m-ar face fericita? - fericirea. :)

De ce de Valentine's Day se face cadou ciocolata, multa ciocolata?

Daca rolul lui Cupidon e sa faca cupluri, de ce nu se numeste Cuplidon?
cu siguranta, sa zicem ca e un -el- de la '-don', dar de unde provine Cupi- ?

De ce avem inima in partea stanga?

strawberries in the winter time.

te-ai putea plictisi vreodata de bucurie?

exista asa ceva? probabil ca ar lipsi sarea, daca ar fi numai zahar, si la mijloc s-ar incadra piperul
ciocolata amaruie cu piper si (mon) Superman cu mustata

Birdy

Adevar si provocare

Imi doresc sa traiesc, nu sa intepenesc intr-un loc, citeam pe site-ul unui tip care isi povesteste acolo calatoriile prin lume.

Am schimbat regulile jocului, ca sa nu fie normal. Puneam o intrebare la care trebuia sa raspundem amandoi.
Si nu stiu de ce dar m-am blocat singura. Mi-a venit in minte o intrebare care am stiut ca e destul de adanca si trebuie rumegata mult timp.

M-am gandit, si nu stiu de ce tocmai asta. Care ar fi o singura intrebare care i-ai pune-o unei persoane ca sa o cunosti? O singura intrebare ca sa o cunosti intru-totul, sau nu chiar. Stiu ca nu poti cunoaste o persoana doar cu o intrebare si ca e nevoie de timp mai mult, dar daca ai o singura sansa si o singura intrebare..
Care ar fi cea mai inteleapta intrebare ca sa o poti cunoaste?

Varicelle

Imi cresc branhii dupa ureche
Trebuie sa ma dezbrac de tot
Si sa ma uit in oglinda sa vad
Daca nu mi-au aparut si pe corp
Aripi de peste, cu solzi cu tot.

5 km si 100 de scari

26 de statii de metrou

A part of my life

No promise of an easy road, just a destination.

Nici nu m-am gandit vreodata ca am sa ajung si aici si nu tocmai intr-o vacanta, desi cu gandul asta am pornit la inceput, sau pentru putina vreme, ci sa si locuiesc si sa incerc sa imi construiesc existenta intr-o diversitate foarte mare si aglomerata de oameni.

Nu m-am gandit ca am sa ajung vreodata la Paris, nu m-am gandit ca o sa imi inec picioarele cu praf frantuzesc.

Nici nu am visat ca Dumnezeu ma va purta atat de departe de casa mea, si ca intr-o zi cu siguranta voi ajunge pana la marginile pamantului.

Cred din toata inima mea ca aceasta experienta, inca nu stiu pentru cata vreme, va schimba lucruri din viata mea. Stiu ca Dumnezeu va modela din caracterul meu in aceasta aventura de-o viata si ma va ghida mai departe spre urmatoarea. Poate am sa ajung sa traiesc printre zebre. :P

Ma simt ciudat, inca nu stiu gustul adevarat al vietii de aici, sper sa nu fie aceasta pe care il am acum. Oamenii traiesc ca niste roboti, doar muncesc ca sa traiasca, dar de trait nu au timp niciodata. Clujul imi parea un oras mare, il port in inima mea pentru totdeauna, cum a fost in Cluj nu cred ca voi mai gasi loc altundeva, un loc unde sa ma simt acasa. Paris, e un oras imens, ma pierd si m-am pierdut de multe ori pe strazi. Oricat de simplu ar parea, toate lucrurile sunt complicate, si chiar si un program de biserica e atat de neorganizat incat te ameteste cu totul si pleci buimac cu si mai multe intrebari decat cu cate ai venit. Iar oamenii te mananca daca nu esti in aceeasi dunga cu ei. Nimeni nu accepta diversitatea desi ea e atat de evidenta.

Poate ca a fost greu si in Italia, poate ca locul acela dintre munti nu m-a ajutat sa simt cu adevarat ce inseamna viata acolo, poate as fi descoperit si mai multe lucruri rele si negative si m-ar fi cutremurat mai tare decat cele putine pe care le-am aflat, sau nu. Insa daca ma gandesc aveam o siguranta in launtrul meu, nu stiu, sau poate doar mi se parea.

Acum ma simt pierduta si de mine, nu stiu cum sa ma regasesc, parca as fi goala pe dinauntru, ca o fantana fara apa, in care daca strigi se aude ecoul. Parca nu-i nimic. Nici putere nu mai regasesc, nici credinta. Ma simt blocata intre semne de intrebare si actiune. As vrea sa fac ceva, sa ma misc, sa fac pasi mai departe, sa ma dezmeticesc din intunericul asta, desi am lumina.

Simt numai tacere. Si sufletul meu tace, si Dumnezeu.

Dar lacrimile ? Lacrimile mele de ce nu se opresc din suvoaie ?

Singurul lucru pe care nu il inteleg e cum de am pierdut binecuvantarea ? De fapt cum de a putut sa mi-o fure altcineva ? Am fost prea slaba, si sunt. Imi pare rau.

As vrea sa am putere sa o recastig, dar poate nu se mai poate. Ma va lasa Dumnezeu asa ? Doamne vreau dreptate !

Voi putea iesi din situatia asta ? Nevegherea mea a complicat totul. Stiam ca lumea e rea, de ce nu am fost atenta? N-am crezut ca mi se va intampla tocmai mie.

Isus era in barca cu ucenicii si ei tot s-au temut. De ce nu pot sa imi dau drumul sa merg pe ape ?

Simt o mare durere in inima si cred ca doare esecul. Esecul care a lasat o gaura mare precum o sageata bine slefuita.

Noi nu ne dam seama ca in viata construim un labirint. Complicam lucrurile singuri, si apoi ne e greu sa le descurcam. Eu nu stiu daca sa cred ca e greseala mea sau a altcuiva. Ne e usor de multe ori sa dam vina pe altceva si ne sar in ochi defectele si judecam. Cat de slabi suntem !

Cand am plecat spre Paris, mama mi-a trimis un mesaj si mi-a zis ca am plecat ca Iosif in Egipt. Azi am recitit istorioara, inca nu am terminat-o, dar atunci nu m-am gandit si cred ca nici mama nu si-a dat seama ce a spus. Iosif a fost tradat, vandut, bagat in temnita.. Inca nu am ajuns pana aici, dar oarecum asa am patit si eu. Asa cred. Si ma intreb oare ce va urma ?

Totul in jurul meu e furtuna si nu am niciun alt loc unde sa merg. Mi-e teama ! Si e abia inceputul sau sfarsitul ?

Cum am ajuns eu la Paris…

Well, it’s easy. Se iau doua trei bluze, o pereche de pantaloni, nici macar lucrurile care chiar ar trebui sa fie de folos, se pun toate intr-o geanta de voiaj si alte lucruri vitale, bineinteles nu se uita laptopul si telefonul si portofelul chiar daca e gol.

Se merge la cea mai apropiata agentie de turism, dupa lungi cautari pe internet de bilete de avion spre o anume destinatie si multe nedumeriri, nestiind bine incotro te indrepti.

Se cumpara un bilet folosind carnetul de student chiar daca tocmai ai terminat facultatea si nu ar mai trebui sa primesti reduceri, ai trecut la statutul de om mare si cu responsabilitati, viata e in mainile tale. Si asa e ! daca faci greseli o faci pe cont propriu, nu mai e nimeni sa repare dupa tine, ori te indrepti tu ori te duci in jos cu totul.

Daca toate astea s-au rezolvat intr-o singura zi, te lupti cu nerabdarea zilei cand trebuie sa pleci care soseste intr-o clipeala. Te lupti si cu somnul si cu nesomnul, insomnii, gol in stomac si fluturi, rascoliri in suflet si amintiri, tristete, bucurie, nici nu mai cunosti sentimentul. Si soseste clipa. Se face dimineata. Devreme te trezesti pregatit de un lung drum, fara destinatie.

Ajungi la autogara din timp, transand in minte linii sa vezi daca nu cumva ai uitat ceva anume, dar ce sa uiti ? in viata vii gol, si tot la fel si pleci.

Astepti autocarul, realizezi ca te-ai cam pacalit, iti dai seama ca ai ultimul bilet, ultimul loc in autocar. Oare astea ce vor sa insemne ?

Nu mai poti da timpul inapoi nici sa vrei, nu e al tau.

Si asa am plecat. Am sperat prin credinta ca voi ajunge aici, cumva, candva.

Dupa un ocol al Romaniei parasesc si granite si drumul devine o linie dreapta si continua numita autostrada, cale lunga. Nu stiu de ce mi-a fost un somn ingrozitor ca nu puteam sta treaza nici macar 10 minute. Am dormit mult. M-am trezit noaptea cand oprise autocarul intr-un peco, si ma duc sa imi cumpar ceva rece de baut si sa iau aer. Ajung la casa si vanzatorul ma saluta cu « Davai ! » Imi verific telefonul, GPRS-ul imi arata ca suntem in Croatia. Nu realizasem cand am ajuns si acolo. Mai exact eram in Dubrovnik, din auzite e frumos acolo, dar era noapte.

Numai personae ciudate in tot autocarul. Ma simteam ca intr-un film in care un alb se afla din greseala intr-o masina plina de oameni negri. Suntem ciudati noi oamenii. Oare ce gandea fiecare in parte? As fi vrut sa stiu ce anume isi dorea fiecare om din autocarul ala si ce teluri voiau sa cucereasca pentru viata.

Am calatorit atat de mult in tineretea asta a mea de care ma bucur acum, oarecum. Mi-as dori sa fie si mai plina, dar totodata mai am de invatat despre multumire.

Am aterizat cu autocarul undeva in varf de munte in Italia unde am avut parte de o adevarata liniste, cat si in adancul sufletului, chiar daca au mai fost si lupte, dar am supravietuit si am invatat sa merg tot inainte.

Dupa o luna de zile plina de rabdare, aproape de indelunga rabdare, se apropia ziua sa plec mai departe si m-am izbit de intrebarea « Dar unde ? »

Multe optiuni, putine decizii, nedumeriri si framantari din plin. Orice am alege in viata asta, doar Dumnezeu este cel care binecuvinteaza. Totul e conform planului Lui, intr-un fel sau altul lucrurile se implinesc asa dupa cum El le-a scris.

Ca sa simplific alegerile am ales neprevazutul, totul spontan. Dumnezeu imi confirmase si nu m-am mai gandit la alte lucruri care urmau sa le gasesc pe drum. « No promise of an easy road, just a destination », e adevarat, nu stii ce intampini pe drum, dar stii ca vei ajunge acolo unde trebuie, dar pana acolo cine stie cate trebuie sa induri si sa suferi. Si cine isi cunoaste calea dinainte ?

M-am urcat in avion, dar nu stiu de ce si aici am avut ultimul loc. Chiar ultimul loc in avion. E cam ciudat, si nu inteleg in intregime de ce s-a intamplat sa fie asa de doua ori. Nu imi explic, mi-ar placea sa ma lumineze cineva cu o idee in privinta asta.

Mi-a parut rau ca nu am avut loc la geam, m-as fi umplut de minunatie. Sa fiu eu pe o mare de nori ? Sa plutesc ? De fapt viata e simpla, dar mintea noastra nu o poate concepe la fel.

Cand am aterizat, in pozitie verticala cu picioarele pe pamantul Frantei, ma intrebam unde ma aflu ? am ajuns intr-o tara straina, la fel de straina si eu. Am intrat intr-o casa straina, la fel de straina am ramas si eu.

Ca sa ajungi in Paris ai nevoie de mult curaj, sa fi pregatit sa mergi si cu ochii inchisi traversand strada plina de masiniile care nu opresc la semafor, sa fi pregatit de orice. M-am trezit un nimeni, un simplu om care nu are nimic, un fir de praf, un ac in carul cu fan, un val intr-o mare multime de valuri zbuciumate, un om intre multi alti oameni. La Paris… trebuie sa fi deschis, sa ajungi un temerar pentru o mare lupta !

Si de aici aventura continua…

But If you never try, you’ll never know !

Bonsoir mon cher

stau in bataia vantului parisian, cu pletele dansand in noaptea tarzie

si te caut cu ochii inchisi printre gloata zglobie

incerc sa deslusesc bataile inimii tale in zgomotul dens de frana de masina

si sa ma regasesc pe aceasta strada care se ramifica in alta mai lunga

inchid ochii si nu ma simt bine

incerc sa imi gasesc locul si sa ma regasesc si pe mine

si pentru intaia oara

ma simt straina...

privesc indelung noul apus, si vaporul ce aluneca de-a lungul Senei

si RER-ul ce ma poarta de-aici si pana-n colo

pescarusii cum tipa, si frunzele cum sterg asfaltul de toamna

si pianul din adancul pamantului si tramvaiul

si tropotul ploii ce spala Eiffel-ul.

te ador din Paris si astept misterul..

Renaud -Mistral Gagnant

Abia astept sa ne plimbam hand-in-hand, sa alergam desculti prin frunze, si sa dam de mancare biscuiti cu dulceata la broscute

Settembre

Cand in plete ti se-mpleticeste luna cu razele ei si vantul iti saruta fruntea si varful degetelor.

Abia astept sa port pulovere cu maneci lungi si sa beau ceai din coji de nuci.

E timpul

El Chic(c)o

Chicco, este un catel mic alb cu pete care locuieste intr-un satuc din varful unui munte- Monte Cucco (1566m). Se cam plictiseste, nu ii place sa se joace cu mingea, dar in schimba alearga dupa vrabii si soparle.

M-am dus sa vad daca mai are de mancare si cand ma apropii, in castronelul cu apa pluteau un pui ciufulit de vrabie si o soparla care a ramas fara coada intre timp.

Chicco face nazdravanii.

chiar daca tu nu ma intelegi, de altfel nici nu ma cunosti,

eu ma exprim cum vreau,

cum stiu,

cum simt,

cum sunt.

probabil ca par picata de pe un nor,

crezi ca sunt romantica?!

boys never grow up, it's all about them and their toys!

Vreascuri pentru foc

si simte cum o umbra grea se lasa

si vede cum inima se ascunde in piept si bate cu viteza luminii sau deloc,

si-i simte respiratia calda pe corp

si cum se-mbata strangand-o de coaste, coapse si umeri si tot,

dar nici un gest nu a putut sa incalzeasca focul pasiunii.

amintiri din 15.

de ce se casatoresc oamenii?

eu nu ii inteleg pe oameni, nu inteleg multe lucruri si mereu imi pun tot felul de intrebari..

la fel s-a intampla si in seara asta (de fapt nu numai in seara) si am intrebat cateva persoane de la care am primit raspunsuri dar niciunul la subiect, zic eu.

de ce se casatoresc oamenii? -" n-au ce face. din plictiseala.", -" de frica. sa nu ramana singuri sau ca sa fie in rand cu altii dinainte", -" ca sa gaseasca o mancare calda acasa dupa o zi de lucru, sa aiba cine sa te astepte acasa..", " ca e mai bine in doi", -" sa ai cu cine imparti esecurile si bucuriile, sa ai cui oferi protectie si sa ai pe cineva langa tine."

nu e suficient doar atat. nu inteleg oamenii. care sa fie adevarata esenta?

morffina

E ciudat cum durerea poate sa paralizeze, tot! Desi ai vrea sa o scoti afara cumva pur si simplu singura iti amorteste tot: trupul, inima, sentimentele, mintea!

Ce ciudat cum multi oameni sunt prinsi in panza durerilor de multe ori, si multi nu mai scapa. Cred ca de fapt bataliile astea care te fac sa crezi ca nu mai ai scapare si ca totul e un nor gri si ploios deasupra ta is doar sageti din partea raului. Sunt asa multi oameni cu inimi frante, purtand poveri grele in spate, nefericiti si singuri dar in exterior purtand o masca...

ups and downs

new commitments

1. Je doit apprendre le francaise.

2. Il doit etre haut.

work -final part-

demisia la zi.