Stii, cateodata creierul meu nu respira cum trebuie. De aia scriu ce scriu. Te pune pe ganduri, cateodata.
si ma simt de parca tot urc dealuri, dealuri si munti. timpul trece si anii raman marcati de tot ce lasam in urma. cand ne-am straduit sa facem tot prin fortele nostre sa implinim promisiuni. am fost creati sa luptam pentru asta. sa urcam orice munte care apare in drumul pe care-l purtam.
si inca mai ai indoieli?
ai uitat ca traiesti cu scopul de a te inalta, mai sus decat toti uriasii ? si cateodata ma simt de parca nu mai am puteri.. sa urc. dar inima-mi reaminteste ca intotdeauna noi oportunitati, si putere, vor umplu golul asta imens. si ma gandesc ca eu, de fapt, nu fac nimic sa creasca sau sa scada, nu pot adauga un metru sau un strop in toata existenta mea. totul se intampla pentru ca doar El este.
Cel care da visuri noi.
No comments:
Post a Comment