Cred ca numai mie mi se putea intampla asa. Cum ar fi sa te trezesti intr-o dimineata nestiind ce te asteapta? Si sa ai parte de tot felul de surprize.
Azi am avut examen la Geografia Turismului in Romania si cu speranta ca va fi bine ma pornesc hotarata spre statie sa iau un troleu sa ajung la facultate.
Din neatentie am gresit troleul si m-a plimbat foarte departe, aproape de celalalt capat al orasului.
Am asteptat un alt troleu sau un taxi, dar din "fericire", nu trecea niciunul. Trebuia sa ajung la examen. Nu am avut de ales, a trebuit sa incep sa alerg.
Cine mai alearga dimineata cand e aerul foarte rece dintr-un capat al Clujului pana in celalalt?
Timp record:20 de min.
Am ajuns in sala de examen la 10:01.
Am mai gasit loc in primul rand, prima banca, primul scaun.
Abia mai respiram.
Cand s-a terminat examenul am rasuflat usurata si cand am iesit am fost cea mai fericita.
Apoi am "sarbatorit" cu un shake de vanilie de la Bistro Viena, acolo unde au parcare pentru caini.
Un lucru din lista mea de asta-seara e: to find the freak!
ps. fricosii nu ajung in cer.
John Mayer- Belief (click)
No comments:
Post a Comment