Cutia de carton

Why do all good things come to an end ? (play)


Fata cu obraji de flori de cires si parfum de lamaita, coboara treptele sfrijite, in luminile sifonate si palide.
Nava spatiala din cutie de carton ajunge in statie. Era metroul.
Intotdeauna ii flutura parul cand sosea, iar mirosul cald al sinelor fierbinti ii amintea de locul unui asfintit.
Chiar fiind inconjurata de multime de oameni care asteptau nerabdatori lumina galbena a usilor sa se deschida, in privirea ei dansau zilele.
Era mai fericita decat preafericitul.
In lumea aceea subterana, cand toti mergeau spre o singura directie, ea se bucura in noul labirint din partea opusa unde lucrurile nu erau sumbre si tacute, si unde putea culege frunze ingalbenite de toamna in plina libertate.
Unde era plin de verde, de castane coapte.
Si unde.. putea intelege limbajul celor mai firave, gingase animale din acea padure fermecata.
Lebedele albe in balans de vals vienez, si veverite cocotate in cvartet de baritoni, acorduri mute de viori si mandoline.
Chiar daca cuvintele nu au fost graite inimile au fost atinse.
Si dorul.. o mangaia.
Undeva departe era curcubeul care ii rasarea pe gene dupa fiecare ploaie.
Undeva departe, undeva acolo, era aripa care ii reda cantece de speranta si dragoste.

Scrisoarea uda din marea sarata ajunge greu.
Cerul senin rade in ninsoarea de pe buzele tale.
Dar, cand soarele tomnatic o va topi... la nesfarsit..
Pentru ca visele nu pot muri.

Atunci scrisoarea din inima ta isi va deslipi cuvintele scrise, si rand cu rand, va imbratisa o noua... poveste adevarata.

Cand fata parasi lumea misterioasa a departului incepu sa ploua.
Plangea cerul acela dupa ea... sau altcineva ?