Catalina

Picioarele-i desculte si le cufunda in praful trotuarului lung si drept, pe care pasea sfioasa, incet, cu putina frica de necunoscut.
Rochia-i rosie ii atarna rupta intr-o parte. Si-o agatase in aschiile bancii invechite de vremea cea trecuta.
Parul balai ii alerga in vant liber si rebel. Obrajii-i erau rozii din cauza aerului rece de munte.
Era tanara si cu multa speranta in inima ei plina de visare si miros de mar verde.
Mergea alene pe cararea, plina de frunze ingalbenite, pe care o zarise din departare.
Paltonelul maroniu si-l cuprinse pe langa trup sa se mai incalzeasca putin.
"Opreste Soarele!".. si-ar fi dorit. Sau sa-l fi oprit pe Catalin sa nu mai plece, ea fiind o micuta, Catalina.
Catalin era iubitul ei, plecat pe mare cu vaporul 43.
De multa vreme ii scrisese ca se va intoarce si spera sa o regaseasca cu bine.
Ea acum visa, asteptand cu nerabdare, la el.
Visau, si el si ea, sa se mai plimbe o singura data amandoi prin Micul Paris, visau la strangerea calda de mana, la imbratisarea data de dimineata.
Aveau promisiunea unei plimbari pe luna, printre stele.

Ingandurata ramase privind apusul tarziu.

Asa trecuse inca o zi din viata... Catalinei.