Papusa de portelan

Infrigurata, papusa de portelan, asteapta in gara aceluiasi peron vechi, de data aceasta plina de calatori indepartati: cativa chinezi, vreo doi- trei nemti, americani, francezi si rromi.
Picioare reci, maini reci.
Iarna venise pe ne-anuntate si toata populatia tarii zgribulea pe la colturi. Degeaba soarele abia lucea daca ii clantaneau dintii.
Pe munte zapada se cernea din norii cetosi, pomii ingalbeniti de toamna inghetasera pe loc.
S-a aplecat cerul de nori pe partea dreapta, iar orizontul stang era cuprins de o mare senina de-albastru al luminii.
De ce ti-s ochii atat de gri cand ploua-afara si vezi ca nu mai vine? De ce sunt ochii lui cei gemeni si seamana cu tine?
Era totusi un peisaj frumos si iubit cel mai mult de cei aventurati pe inaltimi.
Pentru ca vantul sufla cu putere din toti plamanii lui de vant, gandurile celor cu nas rosu se indreptau cu viteza spre caloriferele fierbinti sau semineele aprinse dar amagire de moment.
Chiar si papusa de portelan tremura de frig.
Astepta sfioasa pe o banca rece si prafuita cu un geamantan mic, negru langa ea.
Din cand in cand, scotea din buznar scrisoarea aceea roasa de timp.
O pastrase cu atata atentie dar tot se invechise.
Papusoiul nu-i mai scrisese de mult si asta ii amara inima.
Ofta din gand in gand si ochii-i mari si negrii, unul mai luminos decat celalalt, se ridicau spre cerul senin cu dor.
Ii era atat de dor de el.
I-ar fi placut sa mai faca o nebunie de moment, sa ia trenul si sa plece in directia opusa. De dor sa il imbratiseze, sa il asculte, sa danseze amandoi.
Trenul avea intarziere.
Simtea ca peste fiinta-i firava se lasa o tristete.
Avea de mult intrebari care aveau sa fie rostite intr-o buna zi si raspunsuri.
Se saturase sa numere avioane, asta facea asteptarea sa devina mai greoaie.
Timpul si numaratoarea se oprisera brusc la 1000.
De ce? Il gasise? Era cel care avea sa-i fie alaturi toata viata si pe care il visase cu atata patos?
Cand avea sa afle adevarul nu stia, dar lucrurile trebuiau lasate sa vina de la sine.
Era o noua calatorie din nou emotionanta.
Isi aminti de casuta mica in care se intalni sa manance strudel cu branza si mandarine.
Ramasese cu privirea pierduta si tacuta, dar tresari la insistentele unei domnisoare: "Aveti vreo veste? Imi spuneti vreo supriza?"
Ce intrebari. De ce sosisera din senin? Se simte?
Se simte ce simt eu, doar o papusa de portelan?
Tocmai pentru ca nu am raspunsul devin tot mai fragila, usor de ranit, sensibila fiinta.
Iubirea.. sa fie ea un bibelou de portelan? Sa fie ea atat de sfanta?
Privi papusa tinta in ochii verzi ai domnisoarei: " Cu sufletul la gura astept si ma rog ca Dumnezeu sa-i dea curaj sa faca pasi spre mine, sa nu fuga, astept sa-mi dea raspuns, si sa nu-ntarzie. "
O liniste deplina cuprinde peronul, si din departare se anunta ca trenul gonea sa ajunga...
Papusa de portelan astepta o minune.
Il astepta pe el sa vina....