Pasarea calatoare

Urmeaza statia "Incotro?" cu peronul pe partea dreapta!, se auzi in difuzoare, cand pasarea calatoare privea pe geamul din colivia ei.
Afara adia un vant usor si peronul era plin de pamanteni si de frunze. Pentru ca era toamna, si cum in fiecare toamna visatorii se imbolnavesc de amnezie, pasarile viseaza sa zboare, iar copacii sa fie din nou vara.
Visatorii se lasa cuprinsi de melancolie, copacii de leagan si freamat, iar frunzele de plutire..
Trenul alearga din nou. Paraseste gara din care trecator nu mai sunt nici eu.
Pe cerul aproape innourat, fumul locomotivei se-nalta. Gri, de la carbunii aruncati in focul incins.
Culorile toamnei vii se lasa pictati pe obrajii fini ai ei.
Cu ochi mari si negrii, in rochie de regina, pasarea calatoare astepta sa vina, sa se faca zi.
Pentru ca, de obicei, de fiecare data cand se insera Mr. Darcy si Harap Alb uitau sa se mai dezlipeasca de lumina orbitoare a ecranului plat.
Drumul era lung, si pasarea stia asta. Dar era incantata ca de fiecare data era diferit, nou. Interesant si misterios, plin de mireasma de portocale.
Partea cea mai frumoasa e ca ii placea sa cante in cor de dor.
Canta cu glas de strazi medievale si case cu acoperis caramiziu.
Maine devenise prea prezent, si calatoarea pierduse sirul orelor.
Plecarea cu trenul din colivia cu lacrimi artificiale parea acum un pretios sirag de perle aurii.
Isi traia suflarea in maxima bucurie si acum libertatea nu-i mai parea greu de atins.
Pentru ca ajunsese acasa. Si nu era un vis.
Vazduhul o cuprinse si-o-nvaluise-n valuri inspumate-n frisca si bezea.
Si frunzele cadeau pe rand, pe rand..

Trenul stationase in gara doar cateva minute. Pasarea calatoare coborase din tren.
Curajul ii fusese dovedit.