Povestea unui morcov,

A fost odata, ca niciodata, un morcov uitat pe o plantatie dupa recoltare. La meteo se anuntase vremea nu foarte promitatoare, dar el nu stia asta.
Asa ca, ridicandu-si privirea din tarana, uimit de zarea albastra si mare vede in orizontul indepartat nori negrii si inspaimantatori de furtuna.
Plumburii nori negrii care se apropiau inspaimantatori tot mai repede de parcela unde era plantat de cu primavara.
Desi singuratatea il facea sa nu ii mai pese atat de tare de viitorul lui sumbru si trist, totusi i se parea ca nu e gata sa fie smuls din pamantul, acum racoros si umed al toamnei timpurii..I se parea ca scopul sau nu este de a fi doar un morcov...un simplu morcov.
Lasandu-se molcom , seara, peste parcela, soarele isi mai trimise pentru o secunda firicelele de lumina peste frunzele-i inca verzi si fragede, apoi disparu cu desavarsire peste dealul din spatele morii de vant. Deodata cerul isi trase perdeaua noptii, cineva aprinse astrii ceresti, si asta il facea sa creada ca speranta inca-i vie. Intotdeauna se simtea molatic si trist noaptea. Nu avea de unde sa stie ca in lipsa luminii organismul lui nu mai era asa de activ, fotosinteza din celulele lui se oprea cu desavarsire.
Acum ii revine in minte cum cu o saptamana in urma, acel monstru imens a venit si a smuls, fara mila, chiar pe prietenul lui cel mai bun, vecinul cel mare si bland ce statea chiar in fata lui, hranindu-se cel mai mult din apa cu care erau udati zilnic din abundenta.
Un morcov cu autostrazi de ganduri prafuite de fire fine de tarana, acum credea ca a ramas singur in lan. Nimic nu se mai lega, nu mai avea nimic.
Ati mai vazut un morcov cu ochi sclipitori de vise? Ei bine, morcovul privea ingandurat spre cer. Langa fiinta-i plapanda si-ar fi dorit sa aiba pe cineva care sa-l ajute sa rupa tacerea.
Si dintr-o data gandul lui se implinise la o clipire de Luceafar si luna.
De undeva departe, se auzi un fosnet parca. Ciulindu-si mustatile, si linistindu-si inima care batea cu putere, asculta din nou. Tacerea cuvanta si numai vantul soptea cu adiere.
Ofteaza greu si gandeste ca nu mai e nimeni, desi si-ar fi dorit.
Morcovita, la doi pasi mai incolo, suspina si plangea si se straduia sa strige "Aloooo?!", poate-poate ar fi auzit-o cineva.
Morcovul tresari. Si cu putinele puteri pe care le mai avea se tara pana la firele de iarba ce-i stateau in calea-i spre fericire, poate.
Cred ca niciodata nu mai traise o astfel de fericire, aceea de a descoperi fericirea insasi.
Cum-necum reuseste sa se smulga din pamant si sa ajunga la ea..
Pentru cateva clipe, stand fata in fata, se uitau unul in ochii celuilalt. Si zambeau.
Ii cazuse draga morcovita si hotareste sa o smulga si pe ea din pamant ca sa poata pleca amandoi de pe parcela. Cu o imbratisare..
Dimineatza agricultorul ii gaseste impreuna. Erau legati, legati pentru totdeauna. Veni si seara, seara din inima lor.
Peste noapte in lipsa fotosintezei cei doi morcovi au murit nedandu-si seama in fuga lor, dar semanand in urma dragostea.

Daca doi morcovi au descoperit ce e dragostea si sacrificandu-se pentru ea, what about us?
Ar trebui sa ne gandim la asta.

The end.

written by: agrafa, skippy si ely

Am aflat astazi ca si legumele se imbratiseaza. Tu stiai?