Povestea unei lacrimi

Un copil isi plimba singurătatea prin oraş fumându-si gândurile , dezolant.. Era o zi de toamna. In zbor frunzele cantau leganandu-se si el se plimba linistit ascultand cantecul lor. Oamenii din jur ii pareau valuri ce se spargeau de fiinta lui. Era trist si nu mai intelegea nimic, isi izbea toti creierii de cutia lui craniana. Avea un zambet mut iar in mintea ochilor sai toata viata rula ca un film de la cinematograful ‘’Patria’’. Isi dorea libértate, tanjea dupa ea, visa sa o poata cuprinde candva, ii era dor.. Tot ce-i mai ramasese in cele din urma erau doar visele ce le avea. Isi purta ca un copil bolnav tristetea prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor, plang; auzea cum creste nelinistea inceputului de toamna departe, si cum aleargau pasarile ploii.... ...si el purta tristetea ca pe un copil...singur.. O privire sper cer, poate o speranta.. si o lacrima, una singura, ii curse din ochiul lui drept. O lacrima din cei doi ochi micuti negrii ca doi diamanti.. Tinea in mana o scrisoare a carui continut era cutremurator. Lacrima curse in scrisoarea deschisa din mana lui. Tremura ..si totusi tinea cu atata putere scrisoarea in mana lui, pretuia.. Aroma lacrimei fusese conservata atunci cand scrisoarea fu inchisa, la fel si sufletul. Acum universul sau se schimba, totul ii fu schimbat. O umbra mare ii acoperise viata lui colorata, era umbra tuturor lacrimilor amare din care se hranise toata viata. In linii negre isi lasau pasii lui urmele. Aripile ii erau frante, dar se transformau incet in aripi de plumb si incet incet a uitat ca poate zbura. Noaptea era preferata lui, noaptea era el. Ii era frica. Intelesese ca nu era nici o salvare pentru el. Trebuia sa se agate de ceva. Intindea mana… Acest ultim gest simplu..dar complicat pentru ca era o zbatere in acelasi timp. Inima ii batea din ce in ce mai tare si ochii ii ieseau din orbita, devenise melc. Nu mai avea lacrimi. Isi dorea sa fie ieri..cand s-a uitat in priza si a murit. Isi plangea regretul, dar zambea pentru ca era copil..si toate astea nu i se pareau..decat lucruri care trebuiau sa se intample. Nu stia. De ce atatea intrebari?! Era copil fara contur.