Fumandu-mi gandurile, dezolant, la fereastra priveam acoperisurile si pavajele mohorate lucind vag in ploaia marunta de afara. Incepea sa se-nsereze.
Ploaia continua sa cada. In camuflajul nu prea riguros, felinarele punctau intunericul umed si ceata, intr-o fantomatica aura albastra. Oraselul era pustiu, amortit, inecat in intuneric si noroi. Nepasator si calm, cu o seriozitate de copil bosumflat am facut un dus rece si apoi am adormit.
Prin fereastra intredeschisa se auzea larma vrabiilor din gradina ciudatilor. Dimineata era cu vant, nori intunecati se apropiau dinspre nord de marginea orasului. A urmat o tacere. Am auzit primii picuri ai ploii plesnind geamurile. Am mers sa inchid fereastra si am ramas acolo, privind zbaterea pomilor din gradina aceea.
Tacerea s-a lasat iar. Afara turna cu galeata, cand si cand fulgere bubuiau intr-o melodie usoara.
Am revenit de la fereastra si am ridicat din umeri: «Banuiesc ca te intereseaza sa stii ce gandesc eu despre asta. Am sa-ti raspund cu mare sinceritate: Eu nu gandesc. Capetele sunt facute sa poarte palarii, nu sa gandeasca… » mi s-a parut ca aud o trosnitura in camera alaturata, ceva se misca usor acolo. I-am facut semn sa taca si m-am indreptat iute spre usa, ce da desigur in camera de dormit. Agil si fara zgomot am deschis usa dupa o foarte scurta ezitare. Un pisoi mic siamez a aparut in prag mieunand pe la picioare. L-am luat in brate mangaindu-l; el ne intrerupse conversatia. Pe cand pisoiasul ma privea cu nepasare am zis: «Nu-mi plac pisicile, nu-mi plac nici cainii.. »
Ploaia incetase cand am iesit afara. Cate un rar traznet mai lumina cerul si frunzele pomilor din gradina ciudatilor. Nu mai ploua dar norii erau negrii si compacti, incat lumina electrica ardea pe strazi si-n magazine.
Din bolul verde de pe masa am luat o maslina, si am inghitit-o cu sambure cu tot. « Samburele de maslina este singurul pe care stomacul il digera in intregime. Il dizolva ceea ce nu face cu niciun alt sambure- unul din misterele naturii. »
Gandisem involuntar si am inceput sa zambesc imperceptibil. Printre acordurile orchestrei zambetul mi se accentuase iar ochii imi straluceau. Un pianist, nimic altceva, un baiat melancolic, cu ochelari si parul valvoi. E povestea mea, cu el in ea.
No comments:
Post a Comment