Nici nu stiu ce sa imi mai doresc, nici nu stiu ce sa ma mai rog, nici nu mai stiu pentru ce traiesc, nici nu mai stiu unde sa te regasesc.

De ce simt numai tacere ? de ce nici inima nu imi mai aud cum bate ?

Doamne stiu ca am nevoie de Tine, si nu stiu cum sa alung tacerea asta asurzitoare si nepasarea sau rutina care se lasa si peste sufletul meu ca o toamna mohorata si monotona. Dar stiu ca Tu poti sa misti si sa rupi lanturile acestei tacere cutremuratoare care astupa glasul care vrea sa zbiere.

Tacerea vrea sa ma incoroneze cu tristete, sa fiu sclavul ei.

Viata mea e ca zbuciumul unei cascade in cadere. Urla. Si cade. 

Toate se intampla in neant, 

urla,

in cadere,

amestecandu-se cu alte valuri, 

facand spume la gura. 

Cade si urla.

De ar fi totul linistea unei nopti peste care vegheaza cerul cu stele si luna luminoasa muscata dintr-un colt ca o prajitura muffins cu bucati de ciocolata..

De ar fi pline toate noptile cu stele apropiate as stii ca nimeni nu te-ar mai desparte de mine, - tu, liniste, niciodata! as crede ca in toate zilele e dimineata transformata intr-o ceasca cu ciocolata calda si perle.

De ar fi totul cum vad eu printre gene in visele mele…